“Are ochii ca albastrul cerului”, “Ochi negri ca tăciunele”  sau ”Ochii verzi ca smaraldul”… sunt doar câteva expresii  care descriu, prin comparații sugestive , felul în care noi,oamenii,  percepem culoarea ochilor.

Se spune că, în profunzime, culoarea lor diferă de la individ la individ. Care este explicația?

Culoarea ochilor este dată de prezența în iris a unui pigment numit melanină, aceeaşi substanță care este responsabilă si pentru culoarea pielii și a părului. În funcție de cantitatea de melanină din iris, ochiul uman se încadrează în 3 categorii de bază: ochi căprui, albaștri sau verzi.

Cei mai mulți copii se nasc cu ochi albaștri deoarece melanina nu este prezentă, în mod obișnuit, la nastere. Ochii pot deveni mai închiși la culoare, în primii trei ani, odată cu apariția pigmentului

În cazul ochilor căprui, concentrația mare de pigmenți face ca lumina care cade asupra lor să fie absorbită în mare parte, conferind ochilor o culoare brună. O concentrație medie va duce la apariția culorii verzi iar la o concentrație și mai mică apare culoarea albastră .Un lucru foarte interesant îl reprezintă faptul că în cazul ochilor  albastri și verzi, nuanta nu se datorează existenței pigmentului respectivei culori ci a unui fenomen optic (acelasi care este responsabil pentru culoarea albastră a cerului ) si anume refractia si dispersia luminii în interiorul irisului.

Ochii căprui reprezintă cea mai frecventa culoare a ochilor din lume, urmați de ochii albaștri, întâlniți frecvent printre oamenii din rasa caucaziana. De departe, cea mai rar întâlnită culoare a ochilor este verde. Mai puțin de 2 % din populația lumii are ochi verzi iar Turcia este țara cu cel mai ridicat procentaj 20%

Există și cazuri în care culoarea ochilor se modifică. Irisul este un mușchi care se dilată și se contractă pentru a controla dimensiunea pupilei. Pupila se dilată în prezența luminii slabe și se contractă atunci când lumina este mai puternică. De asemenea, pupila se micșorează atunci când ne concentrăm privirea pe un obiect aflat în apropiere, cum ar fi o carte pe care o citim. Când dimensiunea pupilei se modifică, pigmenții din iris se comprimă sau se împrăștie, schimbând astfel ușor culoarea ochilor. Anumite emoții pot schimba atât dimensiunea pupilei cât și culoarea irisului. De aceea, unii oameni spun ca ochii lor își schimbă culoarea atunci când sunt supărați sau indragostiti

Culoarea ochilor nu afectează calitatea vederii însă poate afecta sănătatea ochilor dat fiind că ochii deschiși la culoare permit pătrunderea unei cantități mai mari de lumină (respectiv raze UV). De aici rezultă că, deși este indicat să purtăm cu toții ochelari de soare atunci când este cazul, persoanele care au ochii deschiși la culoare trebuie să-și ia măsuri suplimentare de precauție.

În cele din urmă, dacă nu vă place culoarea ochilor pe care ați moștenit-o, o puteți schimba oricând, cu ajutorul lentilelor de contact colorate. Dar țineți cont de faptul că și aceste lentile sunt dispozitive medicale și este nevoie de prescripție și supraveghere din partea specialistilor nostri.

Ai incredere. Vezi cu ochii tai

Scroll to Top