De ce este atât de importantă vederea?

Simțurile noastre sunt cele care ne conectează la mediul înconjurător. Creierul nostru combină informațiile neuronilor vederii, auzului, mirosului, gustului și a pipăitului într-un întreg. Însă de obicei nu ne gândim la simțurile noastre, dacât în momentul în care unul dintre ele încetează să mai funcționeze.  Cele mai importante organe ale simțului sunt de departe ochii. Datorită lor percepem până la 80% din mediul înconjurător, și dacă unul dintre celelalte simțuri nu funcționează ochii sunt cei care ne apără de eventualele pericole.

Cum ar fi de exemplu în timpul răcelilor. Virușii răcelii sunt prezenți în general de trei sau patru ori pe an. Atunci când suntem răciți suntem foarte obosiți și simțul mirosului și al gustului se deteriorează. Ca și rezultat, nu mai putem mirosi alimentele deteriorate. Mirosul este un program predeterminat genetic, fiind în trecut esențial supraviețuirii, fiind unicul mijloc prin care se putea distinge ce era comestibil sau nu. Dacă mirosul încetează să funcționeze, atunci ochii preiau controlul, descoperind mucegaiul sau alte urme de deteriorare.

În cazul mâncării și al băuturilor, pe lângă simțul gustului, ochii joacă un rol important pentru a decide dacă un aliment are gust bun sau nu. În contrast cu alte simțuri, cel al gustului este destul de slab, în timp ce putem distinge cu ochii sute de culori, avem abilitatea de a distinge doar cinci gusturi. De exemplu, mâncarea de culoare galbenă, portocalie sau roșie este considerată mai dulce comparativ cu cea în alte culori. Chiar și somelierii pot fi păcăliți de simțul vizual. Atunci când li s-a oferit vin alb în care s-a pus colorant roșu alimentar, nouă din zece nu l-au putut distinge de vinul roșu original.

Milioane de oameni din întreaga lume suferă de probleme de auz. Doar o mică parte dintre aceștia folosesc mijloacele tehnologice actuale care îi pot ajuta să își recapete auzul. Însă pentru aceștia o conversație normală într-un grup de oameni poate deveni o salată de cuvinte, și muzica un amestec de sunete. În acest caz vederea devine simțul de încredere, în trafic, în gospodărie sau în timpul liber.

În cazul persoanelor care suferă de orbire, acestea pot compensa handicapul lor prin celelalte simțuri. De exemplu, cu antrenament adecvat ei se pot folosi de auz pentru a se orienta în spațiu sau de miros pentru a recunoaște oameni și locuri.

Persoanele care au văzut și și-au pierdut vederea datorită unor boli sau accidente își pot aminti culorile pentru tot restul vieții, iar cei care au suferit de acest handicap încă de la naștere nu au conceptul culorilor, însă pot înțelege diferența dintre întuneric și lumină, stălucitor sau mat.