În fiecare an, zeci de oameni, printre care și copii suferă răni provocate de artificii. Și, pentru cei mai mulți dintre noi, la petrecerea de Revelion focul de artificii este cel mai așteptat. Ar trebui însă să fim conștenți că există anumite riscuri la care ne supunem.

În cele mai severe cazuri, artificiile pot provoca rupturi ale globului ocular, să cauzeze arsuri termice sau chimice, cicatrici ale corneei sau dezlipirea retinei, toate acestea provocând deteriorări permanente ale ochilor și ale vederii.

Ce este însă de reținut, este că cei răniți de artificii nu sunt neapărat cei care le manevrează, ci cei care asistă, și mulți dintre ei sunt copii. Foarte periculoase sunt însă, și petardele, ele putând să explodeze în apropierea feței, cauzând cele mai grave leziuni, atât ale ochilor, dar și ale urechilor și pielii.

Așadar, cea mai bună metodă prin care puteți evita potențiala pierderea a vederii datorate artificiilor, este prin angajarea unor persoane autorizate în acest sens, și nu folosirea artificiilor de către dvs. Dacă veți participa la un astfel de spectacol, trebuie să respectați întotdeauna barierele de siguranță, și să priviți focul de artificii de la cel puțin 150 de metri și să nu atingeți artificiile neexplodate.

Dacă preferați însă să vă achiziționați artificiile, atenția trebuie sporită. Copii nu trebuie să se joace cu ele, nici măcar cu cele pe care le putem ține în mână. Este de preferat ca atunci când le manevrați să purtați ochelari de protecție, asemeni celor pe care îi utilizați când folosiți un polizor, iar cei din jurul dvs.  ar trebui să vă urmeze exemplul.

În cazul nefericit al unui accident, este foarte important să urmați următoarele indicații:

• Mergeți la doctor imediat (la secția de urgențe oftalmologice a spitalului)
• Nu vă frecați la ochi
• Nu vă clătiți ochii cu apă
• Nu aplcați presiune
• Nu scoateți eventualele schije care au ajuns în ochi
• Nu vă puneți niciun fel de picături în ochi
• Durerea este de obicei puternică, însă nu luați medicamente ce pot subția sângele, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul

Artificiile pot cauza răni serioase care  vă pot afecta viața, începând de la arsuri ale pielii sau ale ochilor, până la hemoragii oculare, dezlipire de retină sau chiar pierderea vederii. Așadar, pentru a ne bucura din plin de Sărbătorile ce urmează, este bine să lăsăm focul de artificii pe mâna pirotehniștilor, și să ne ținem copii sub supraveghere, pentru că orice dispozitiv care explodează este deosebit de periculos.

 

Ai încredere. Vezi cu ochii tăi

Scroll to Top